Adevarul despre re-inceperea activitatii sportive dupa data de 15 mai
Am putut observa cu toții declarațiile Președintelui României, privind reînceperea pregătirii sportivilor după data de 15 mai.
Ascultând declarațiile, orice om ar fi înțeles că după mijlocul lunii mai orice sportiv înregistrat la o structură sportivă își va putea relua antrenamentele cu anumite condiții și măsuri de prevenire.
Astăzi, Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a explicat de fapt ce înseamnă reluarea pregătirii și puteți urmări aici declarația integrală.
În traducere liberă și directă:
“Pot relua pregătirea doar cluburile care au acces sau dețin o bază de pregătire proprie, unde sportivii și toată echipa de management va intra în cantonament, vor fi testați și ținuți sub observație de către medicul echipei, aceștia neavând dreptul de a ieși afară timp de 14 zile.”
În primul rand, în Romania, sunt extrem de puține baze sportive unde sportivii pot fi ținuți în cantonament și să își desfășoare pregătirea în același loc: vorbim de baza sportivă a COSR, a MTS și a cluburilor departamentale Dinamo și Steaua, plus bazele sportive proprii a câtorva cluburi de fotbal din Liga I.
Mă bucur că în sfârșit sportivii de înaltă performanță plus câteva echipe de fotbal își pot relua activitatea. Însă acest lucru, în această formă ar fi putut fi făcut și până acum pentru că sportivii tot într-o carantină ar fi fost.
O altă declarație a domnului ministru a fost următoarea: “sportivii să fie verificați și medicul de medicină sportivă al clubului să fie alaturi de sportivi”.
Probabil încă nu a aflat că România are o criză majoră de medici sportivi și abia este unul într-un oraș, sunt județe fără nici măcar un astfel de medic.
Cum ar fi posibil ca un club sportiv să colaboreze sub contract sau în angajare cu un astfel de medic?
În consecință, sportul nu se reia, nici măcar 1% din sportivi nu își reiau pregătirea, pentru că nu există baze sportive în România unde sportivii pot sta în cantonament. Este o masură strict pentru câteva cluburi de fotbal care dețin astfel de baze, chiar în declarație domul ministru specificând că vor fi undeva la 300-350 de astfel de sportivi.
Apelul nostru, al oamenilor implicați în sport de peste 20 ani, este doar să existe o comunicare clară și reală, iar oamenii să nu mai fie mințiți.
Sportul se poate relua pentru TOATĂ lumea în mod real, cu măsuri clare de prevenire și de care pot beneficia toți sportivii legitimați la cluburi sportive afiliate Federațiilor Sportive naționale.
Sursa foto www.mts.ro